conditionere

Aparate de aer condiționat

Simte-te mereu improspătat cu aer condiționat

poco f2 pro

Poco F2 Pro

Primul smartphone flagship a brandului Poco

mi band 5

Xiaomi Mi Band 5

Cel mai popular gadget fitness

Se afișează postările cu eticheta căști sony. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta căști sony. Afișați toate postările

Spring gadgets! TOP 5 gadgeturi lansate în plină primăvară



Primăvara aceasta e sezonul gadgeturilor! Chiar dacă #stămacasă și practic toate activitățile daily au trecut în regim online, producătorii tech nu ezită să lanseze gadgeturi fresh, numai bune pentru sezonul estival. Că, până la urmă, carantina-i carantină! Dar se va termina ea odată! Iar în plus, vine vara și trebuie să fim echipați cu tot setul de gadgeturi pentru vacanță, numai bune de purtat pe mână, în urechi și în rucsac.

În articolul de astăzi am adunat TOP 5 inovații din ramura wearables, care au „înflorit” în plină primăvară și abia așteaptă să fie scoase pe piață, spre bucuria fanilor. Avem și căști wireless cu tot felul de funcții, construcție și design neobișnuit, în nuanțe de flori. Dar și smartwatch-uri și brățări fitness, gata să ne monitorizeze fiecare pas. Căci, se așteaptă a fi o vară taaare activă. Ca să recuperăm toate ieșirile la aer liber pe care le-am anulat timp de două luni. Ești curios, hai să-ți povestim despre fiecare în parte.

Xiaomi Mi Air 2s – noile căști wireless de la Xiaomi cu autonomie 24h


Începem cu căștile audio! Plimbările la aer liber sunt de două ori mai relaxante cu o pereche de căști în urechi. Și iată că cei de la Xiaomi au lansat o pereche nou-nouță de căști TWS cu design în stil Airpods. Xiaomi Mi Air 2S au la bază noul procesor cu nouă nuclee, care va crea o sincronizare perfectă între cele două căști, pentru experiențe audio fără compromis. Acum, poți să asculți playlist-ul preferată, să traci o partidă de gaming sau să te uiți la video și filme fără sunet eronat, întâlnit des la căștile wireless de buget.


În plus, noul cip oferă și un consum redus de energie. Fiecare cască poate lucre în regim wireless până la 5h, iar împreună cu energia din case, avem până la 24 de ore de autonomie. Case-ul poate fi încărcat wireless, după standardul Qi sau cu ajutorul unui încărcător USB Type-C. La capitolul design, căștile sunt de tip deschis, adică nu acoperă în totalitate canalul auditiv, pentru siguranța utilizatorilor. Ce ține de celelalte funcții, avem aceleași specificații ca pe Mi Air 2. Xiaomi Air 2s deja sunt disponibile pentru preorder pe piața din China și costă aproximativ 60$.

Sony WF-XB700 – căști TWS cu design trendy și tehnologia Extra Bass


Ne bucură cu o pereche de căști TWS și cei de la Sony. Și anume cel mai nou model Sony WF-XB700 cu design ergonomic, în stil Samsung Buds. De data aceasta avem parte de o autonomie ceva mai modestă, până la 9h în regim wireless și până 18h, cu energia suplimentară din case. În plus, case-ul suportă și fast charging, ce permite încărcarea în doar 10 minute, până la 1h de utilizare. Conexiunea cu smartphone-ul se face cu ajutorul Bluetooth 5.0 și codecurilor AAC și SBC, pentru o sincronizare cât mai eficientă.


Fiecare cască are un buton Play, pentru apeluri, pentru volum și pentru acces la asistentul inteligent Google Assistant sau Siri. De asemenea, căștile au integrat câte un microfon și tehnologia Extra Bass, pentru bass-uri profunde. Vânzările oficiale ale noilor Sony WF-XB700 vor începe în luna mai. Acestea vor fi disponibile în două culori: Black și Blue, la un preț aproximativ de 130$.

Samsung va lansa curând un concept nouă de căști - Galaxy Buds 2


În februarie am avut șansa să cunoaștem noua generație de smartphone-uri Samsung Galaxy S20, dar și căștile Galaxy Buds+. Și iată că la scurt timp, Roland Quandt, un insider cunoscut, ne dezvăluie că ne mai așteaptă o surpriză colorată – noile Galaxy Buds 2. De data aceasta vom avea parte de un concept nou, ce va purta nickname-ul „Beans” și numărul modelului SM-R180. De menționat că generația anterioară a avut numele codificat – „Popcorn”.


Noile căști vor avea o lungime de 2,8cm și se va integra perfect în canalul auditiv. Căștile vor avea microfon incorporat dar și funcția ce permite izolarea fonică. Când va avea loc lansarea oficială încă rămâne o enigmă. Știm doar că căștile deja au fost create și trec acum etapa de testare. Conform zvonurilor, acestea ar putea fi lansate la sfârșit de vară, o data cu Galaxy Note 20.

Canyon a prezentat noua colecție de ceasuri smart „Lemongrass”


De la gadgeturi audio, trecem la ceasuri smart. De data aceasta de la Canyon. Compania a anunțat la început de aprilie o nouă serie de smartwatch-uri în două nuanțe stilate: Silver și Black, cu curelușă din metal cu magnet. Gadgetul va avea un display de 1,3” de tip multitouch cu rezoluția 240x240px. De asemenea, acesta va fi dotat cu accelerometru și baterie de 150mAh. Carcasa este rezistentă la deteriorări mecanice, dar și la apă și praf (scufundări de până 1 metru, până la 30 de minute) după standardul IP68.

Gadgetul are o greutate de doar 53 grame și construcție ergonomică, potrivită pentru utilizarea de zi cu zi. La fel ca și toate gadgeturile de acest tip, smartwatch-urile Lemongras sunt compatibile cu aplicațiile Canyon Life, disponibile pentru diverse platforme, atât iOS, cât și Android. Acesta ne aduce o listă întreagă de posibilități smart: monitorizarea activității fizice, pașilor, numărul de calorii arse, date statistice despre distanțele parcurse dar și recomandări individuale pentru un mod de viață activ.

Xiaomi Mi Band 4C – varianta europeană a brățării fitness Redmi Band


La început de aprilie, ne-au bucurat cu o lansare așteptată și cei de la Xiaomi, care au prezentat în China, noua brățară fitness Redmi Band. Conform producătorilor, gadgetul va fi lansat în curând va fi și la nivel global, inclusiv în Europa. Pentru piața globală, brățara va avea un nume diferit – Mi Band 4C și numărul de înmatriculare HM SH01GE.  

La capitolul caracteristici, vom avea parte de același set de funcții ca și pe Redmi Band. Fitness tracker-ul va fi dotat cu un display color cu diagonala de 1,08”, senzor Heart Rate, port USB pentru încărcător și acumulator ce oferă o autonomie de până la 2 săptămâni. De asemenea, brățara va putea monitoriza somnul, dar și recunoaște 5 tipuri de antrenamente. Lansarea globală este planificată la început de vară.


Acestea sunt doar câteva din gadgeturile proaspăt scoase pe piață. Iar înainte mai avem jumătate de primăvară, în care ne așteaptă și mai multe lansări. Ca să nu pierzi nicio inovație, nu ezita să urmărești blogul nostru! Aici te așteaptă noutăți tech din toată lumea despre cele mai tari inovații din ramura produselor electronice, smart dar și electrocasnice. Fii cu ochii pe noi!

Anul acesta se poartă căști wireless! Cunoaște două inovații de buget



Căștile wireless – cel mai popular și comod trend din 2019. Stilate, compacte, fără fire care se încâlcesc mereu și dotate cu o mulțime de tehnologii inteligente, acestea sunt de mare căutare în prezent, devenind un must-have printre utilizatorii moderni. Vedete în această nișă sunt legendarele căști fără fir de la giganți mondiali, precum Apple Airdpods sau Samsung Buds. Totuși, și producătorii de buget țin ferm pasul acestei tendințe, lansând modele la fel de performante, dar la un preț mult mai mic. Astăzi îți facem cunoștință cu două din ele.

Xiaomi Mi AirDots Pro – aceleași Airpods, la preț de buget


Lansate oficial iarna aceasta, căștile Xiaomi Mi Airdots Pro sunt un analog aproape identic cu Airpods de la Apple, nu doar la construcție, dar și la specificații. Sistemul de anulare a zgomotului filtrează gălăgia din exterior, permițându-ne să ne teleportăm total în lumea muzicii. Iar case-ul compact, păstrează energie pentru momentele în care am atins limita 0.


Totuși, avem și câteva deosebiri, și anume construcția de tip „in ear” cu dopuri din cauciuc, pentru și mai mult confort în utilizarea de zi cu zi, când mergi în transportul public sau chiar zbori în avion. Căștile funcționează pe baza versiunii Bluetooth 4.2 LE. Odată încărcate, acestea oferă o autonomie de aproximativ 3h, iar adunată cu cea din case, avem până la 10h de utilizare full. Case-ul permite încărcarea completă de două ori, iar cel mai important oferă și un fast charging pe măsură. După o încărcare de doar 10 minute, ai aproape o oră de autonomie. Super, nu?


AirDots Pro sunt disponibile în două nuanțe extreme: White și Black. Marele avantaj, este că putem folosi practic orice tip de dopuri din cauciuc. Împreună cu case-ul, acestea cântăresc doar 58 de grame și sunt rezistente la apă și praf, după standardul IPX4. Inovația de la Xiaomi este compatibilă atât cu device-urile Android, cât și cele IOS. De asemenea, acestea pot fi conectate fără probleme și la laptop sau televizor.

Sony WI-C600N – ascultă muzică cu stil


De la căști de zi cu zi, trecem și la o inovație numai bună pentru melomani – Sony WI-C600N. Principalele caracteristici ale căștilor Sony sunt designul ergonomic și sunetul perfect. Iar WI-C600N le întrunește perfect pe ambele, și asta se simte de la prima vedere. Și aici găsim funcția AINC, care blochează zgomotele din exterior, ca să nu te deranjeze nimeni când savurezi muzica preferată. Și, deoarece am luat vorba de zgomotele exterioare, medicii ne avertizează că gălăgia în exces (peste 70 – 90dB) poate avea efect negativ asupra sistemului nervos. Iar cei de la Sony au grijă de noi și la acest capitol.


Ca să le conectezi la smartphone e deajuns doar să-ți instalezi aplicația Sony | Headphones Connect, cu ajutorul căreia poți regla volumul, nivelul bass-urilor, regimul de redare (club, scenă în aer liber, sală sau arenă), dar și regimul zgomotului din exterior. Aici ai două variante: regim obișnuit, care îți permite să auzi atunci când cine ți se adresează sau când claxonează o mașină. Și, regimul ce stopează zgomotele exterioare, care te teleportează total pe undele muzicii. Din specificațiile căștilor Sony WI-C600N, mai putem menționa:
  • Tehnologia de îmbunătățire a sunetului DSEE (Digital Sound Enhancement Engine);
  • Diapazonul sunetului cuprins între 20 – 20000Hz;
  • Versiunea Bluetooth 4.2;
  • Tehnologia NFC;
  • Autonomie de peste 6,5h în regim full;
  • Fastcharging (o încărcare de 15 minute îți oferă până la 1h de autonomie);
  • Google Assistant;
  • Funcția hands-free;
  • Smart Listening etc;


Deci, cred că ți-ai dat seama că astăzi sortimentul de căști fără fir e atât de divers, încât ai toate șansele să dai și tu peste modelul care ți se va potrivi ca o mănușă. Fie că vrei o pereche de căști ca să fii mereu conectat sau să descoperi șlagărele mondiale, pune pe prim plan caracteristici precum comoditatea în utilizare și sunetul de calitate.

„Muzica este timp sonor.” Emil Cioran