conditionere

Aparate de aer condiționat

Simte-te mereu improspătat cu aer condiționat

poco f2 pro

Poco F2 Pro

Primul smartphone flagship a brandului Poco

mi band 5

Xiaomi Mi Band 5

Cel mai popular gadget fitness

Încă un record demn de Guiness. Xiaomi a lansat un brad gigant din smartphone-uri


Xiaomi au bătut recordul celor de la Vestel, lansând un brad electronic de 8 metri


Ce fel de Crăciun sau Anul Nou fără brad? Deja de peste 500 de ani, acest conifer veșnic verde, decorat cu jucării tematice, a devenit un simbol al sărbătorilor de iarnă, care ne umple casele de voie bună, bucurie și magie. Pe an ce trece, marii producători mondiali, încearcă să își uimească consumatorii cu surprize de Crăciun care te lasă cu gura căscată, pregătindu-ne de sărbători brazi originali cu decorații nemaivăzute, din tot felul de materiale, care nici măcar nu îți vin prin cap. Un exemplu este bradul din scaune de plastic din Monterrey Mexic sau cel din sticle de vin amplasat în Nordheim am Main, Germania.


Anul acesta și producătorii chinezi, ai treilea în topul mondial al celor mai populari creatori de smartphone-uri, Xiaomi au decis să lanseze un cel mai mare mozaic al unui brad „smart” creat în totalitate din ... smartphone-uri. Acest pom de Crăciun neobișnuit vine să promoveze noul telefon de buget lansat zilele acestea de Xiaomi, Mi Play. Eroul sărbătorii este și el unul revoluționar, fiind declarat primul smartphone din lume ce are la bază procesorul MediaTek Helio P35.


Mi Play a fost creat pentru segmentul de utilizatori cu gusturi mai rafinate, adică pentru tineri, fapt ce explică designul său „apetisant” și nuanțele irezistibile ale carcasei: Dawn Gold, Black și Dream Blue, la fel ca și în cazul confratelui său, care bate recordurile la popularitate, Mi 8 Lite.  Din specificații tehnice high-tech, acesta are parte de un display IPS de 5,84 inch, 4G, fingerprint, USB Type-C, baterie de 3000mAh, cameră principală de 12MP și frontală de 8MP, dotată cu inteligență artificială. Marea surpriză, plăcută și neplăcută în același timp este lipsa mufei Jack de 3,5mm dar și bretonul mult „îndrăgit” de o mare parte de utilizatori. Se pare că cei de la Xiaomi au decis să se „inspire” de-a binelea de la ultimele modele de iPhone-uri Apple: XS și XS Max.  


Pentru crearea bradului inteligent au fost utilizate 1008 smartphone-uri Xiaomi Mi Play, pe ecranele cărora au fost programate sincronizat părțile mozaicului. Ca să realizeze această capodoperă electronică, a fost nevoie de 15 zile de lucru intensiv pentru a aranja și conecta la sursa de curent toate elementele mozaicului, ca în cele din urmă, pe 24 decembrie la ora 16:00, după fusul orar din Beijing (ora 10:00 după fusul nostru), să-și aprindă luminile în toată splendoarea cel mai excepțional brad de acest tip, din toate timpurile.


Producătorii spun că cea mai mare provocare a fost să programeze sincronizarea smartphone-urilor, din cauza întârzierii de 0,04 secunde, care poate fi observată cu ochiul liber. Totuși, chiar și cu un „neajuns” de acest tip, neînsemnat, mozaicul de Crăciun a fost apreciat în toată legea de vizitatorii centrului comercial în care a fost amplasat. Mozaicul tematic cu înălțimea de aproape 8 metri, nu a putut să nu fie observat și de cei de la Guiness, care l-au desemnat drept unul din cei mai „epici” pomi de Crăciun din lume, fiind inclus în Cartea Guiness World Records. Un brad asemănător, dar mult mai mic, creat din 504 dispozitive mobile, au creat și cei de la Vestel, anul trecut.


Încă un record bătut în seara de Crăciun, a fost numărul imens de utilizatori conectați la Wi-Fi, oferit gratuit de cei de la Xiaomi. Se pare că Instagram-ul a fost plin de cadre feerice cu incendiarul pom de Crăciun din smartphone-uri, care după calculele celor de la Ridus.ru, costă 160570 de dolari, luând în considerare faptul, că smartphone-ul Mi Play poate fi achiziționat la moment doar în China, la un preț destul de accesibil de doar 160$.

Xiaomi nu este la primul record de acest tip, reușind toamna aceasta să lanseze în fața clădirii Xiaomi din orașul Bangalor, India, cel mai mare mozaic cu logo-ul companiei, creat din 9690 de lămpi de culoare oranj și alb.

Imagine 3D fără ochelari! Samsung a patentat o tehnologie care permite proiecția holografică


Nu mai e mult până vom putea urmări holograme fără necesitatea utilizării ochelarilor 3D


În secolul XXI, când evoluția tehnologică a atins culmile maxime, proiecția holografică, inventată de Dennis Gabor, acum 47 de ani, pare încă o inovația din altă lume, pe care nu am apucat să o experimentăm din plin. După ce au lansat prima generație de televizoare 3D, care spre mirarea tuturor a fost întâmpinată de utilizatori fără prea mult entuziasm, din cauza că magia imaginii tridimensionale putea fi atinsă doar cu ajutorul ochelarilor incomozi, cei de la Samsung au decis să sară cu câteva trepte mai sus, inventând display-uri capabile să proiecteze holograme tridimensionale. Prea complicat? Îți explic în continuare ce planuri bestiale au producătorii coreeni.

Conform ultimelor informații de pe site-ul organizației World Intellectual Property Organization (WIPO) și United States Patent and Trademark Office (USPTO), pe display-ul patentat de gigantul coreean va fi utilizat un modulator spațial de lumină de ultimă generație, care va rezolva problema unghiurilor de vizualizare înguste și rezoluției joase a tehnologiilor holografice inventate până acum, cum ar fi imaginea laser gravată pe cardurile Visa, sau display-ul consolei portabile Nintendo 3DS.


Samsung are ani buni în spate de când lucrează la această tehnologie, căutând soluții eficiente pentru a depăși barierele avansării în domeniul proiecțiilor holografice, care se pare că cam s-a oprit în loc, iar rezultatul se promite a fi unul de-a dreptul fantastic. În descrierea inovației se mai menționează și despre utilizarea unor serii de micro lentile, amplasate pe o suprafață netedă, datorită cărora va fi posibilă focalizarea razelor de lumină redate de display, ca în cele din urmă, în aer, să poată fi proiectată imaginea tridimensională.

Ideea redării tridimensionale a conținuturilor grafice este cercetată și de alți giganți mondiali, precum Apple, în cadrul proiectului i3D. Producătorii din Cupertino au încercat să demonstreze aplicarea acestei tehnologii pe unul din iPad-urile Apple, dar de data aceasta cu ajutorul unor mișcări specifice a dispozitivului, dar și a persoanei care urmărește imaginea. Mai multe detalii despre proiectul american i3D nu se cunosc.


În cererea depusă pentru obținerea patentului, producătorii coreeni au descris dezavantajele tehnologii 3D și metodei de parallax binocular din prezent, problemele în utilizare dar și soluțiile de îmbunătățire a acesteia. Principala problemă menționată este disconfortul apărut în exploatarea ochelarilor 3D, dar și oboseala survenită în timpul perceperii acesteia de către creier. De asemenea, sunt enumerate toate detaliile, componentele necesare pentru proiectarea hologramelor pe ecranele televizoarelor care vor suporta această tehnologie. Încă o veste revoluționară, este că televizoarele Samsung ar putea fi dotate cu un bloc special, care va urmări privirea utilizatorilor și poziția, mărimea pupilei.


Cererea a fost depusă în ianuarie 2018, dar a fost acceptată și publicată abia acum. Din practică, s-a dovedit că nu toate proiectele patentate sunt realizate cu succes până la urmă, uneori din lipsa de finanțe, alteori din cauza unor eșecuri. Să sperăm că proiectul revoluționar al celor de la Samsung va fi dus cu bine până la capăt, iar televizoarele holografice vor deveni la fel de celebre în rândul utilizatorilor ca cele 4K UHD TV sau Smart TV.

„Dacă cooperarea este sângele vieții, științei și tehnologiei, ea este în mod similar vitală pentru societate, în ansamblu.” Arthur Holly Compton


Oppo R17 Pro – smartphone-ul care bate recordurile la fast charging


Cercetătorii chinezi au făcut topul celor mai „agere” smartphone-uri


În secolul XXI, când oamenii au tot mai puțin timp liber, iar fiecare minut a început să valoreze mai mult ca niciodată, încărcarea rapidă a smartphone-urilor a devenit un criteriu de bază al performanței, de mare căutare pe dispozitivele din prezent. Dacă până acum producătorii de device-uri inteligent se bazau pe crearea telefoanelor cu baterii mari, pentru o autonomie de durată, de ceva timp s-a început o luptă aprigă la capitolul durata încărcării, iar concurenții pe zi ce trece devin tot mai puternici și rapizi.


Zilele acestea, în mediul online, au apărut rezultatele unui test realizat de un grup de cercetători chinezi, care au decis să facă topul celor mai agere smartphone-uri din 2018 la fast charging. „Campionatul” a avut reguli simple, fiecare device participant a fost pus la încărcat timp de 30 de minute, pentru a stabili viteza și agerimea acestora în acest interval de timp. Nu a fost de mirare că primele locuri din top, le-au câștigat pe dreptate smartphone-urile chinezești, care dintotdeauna s-au putut lăuda cu rezultate pe măsură din toate punctele de vedere.


Campionul fără precedent în luna decembrie, este incendiarul Oppo R17 Pro, cu bateria de 3700 mAh, care le-a luat-o înainte celor 60 de smartphone-uri participante la concurs, reușind să se încarce timp de 30 de minute până la 92%. Da, da, ați citit bine, super-viteza fast charging-ului acestui device este asigurată de tehnologia Oppo Super VOOC cu puterea de 50W, care și-a dovedit performanța și pe modelul Oppo Find X Super Flash Edition, declarat cel mai rapid smartphone la încărcare, la sfârșitul acestei veri, care a prezentat rezultate asemănătoare de fast charging doar că în 35 de minute. 


Pe locul doi în „campionatul vitezei” s-a clasat noul smartphone Huawei, Honor Magic 2 cu capacitatea bateriei de 3500 mAh, care timp de jumătate de oră a reușit să atingă 83% din limita totală de energie. Device-ul este dotat cu tehnologie fast charging de 40W care prezintă rezultate destul de bune. Iar locul trei i-a revenit producătorilor de smartphone-uri Meizu, mai concret modelul Pro 7 Plus cu baterie de 3500 mAh și încărcător de 20W, care pentru aceeași durată de timp a reușit să își completeze cantitatea de energie, până la 66%.


Din top 10 mai fac parte smartphone-uri celebre, precum Oppo R11 (65%), Meizu 16th Plus (3640mAh – 60%), iar pe locul 10 s-a clasat inovația anului 2017, Huawei Mate 10 Pro. Din colecția de telefoane smart Xiaomi, cele mai bune rezultate le-a arătat Mi Mix 3, care s-a clasat pe locul 15, reușind să se încarce până la 56%. Unicul smartphone pe IOS, care a nimerit în top, este iPhone 8 Plus cu baterie de 2675 mAh, care a reușit timp de 30 de minute să adune doar 40% din energie.

Cam asta e cu viteza la încărcare, și se pare că după rezultate topul la performanță s-a cam întors invers. Dar, până la urmă diversitatea caracteristicilor tehnice ne permit să alegem modelul care se potrivește necesităților fiecăruia din noi. Cineva vrea cameră mai bună, procesor mai puternic, baterie mai mare sau fast charging cu viteza luminii, la fel ca pe R17 Pro de la Oppo.

„Legăturile strânse pe care le stabilim cu instrumentele noastre sunt bilaterale. În măsura în care tehnologiile devin extensii ale noastre, în egală măsură noi devenim extensii ale tehnologiilor noastre. Atunci când tâmplarul ia ciocanul în mână, el poate folosi acea mână doar pentru a face ceea ce se poate face cu un ciocan.” Nicholas Carr

Xiaomi încheie frumos anul cu o lansare de proporții: Redmi Note 7 Pro


Xiaomi Redmi Note 7 Pro, în curând și pe piața mondială


Cea mai populară companie chineză producătoare de smartphone-uri, Xiaomi are deja o lună de când nu a scos pe piață nici un model de telefon nou, decât cele care au fost prezentate cu ceva timp în urmă. Și iată că am ajuns la ziua mare când putem vorbi pe bune de lansare inovației smart, atât de mult așteptată de fanii tehnicii chinezești, Xiaomi Redmi Note 7 Pro, care deja are toate actele în regulă și e gata de lansare pe piața din Chină. Jurnaliștii chinezi ne-au dezvăluit că device-ul va primi specificații tehnice de-a dreptul „cosmice”, dar în același timp va cere și o investiție mare din partea celor care vor să guste din performanța lui.

Se cunoaște că urmașul lui Xiaomi Note 6 Pro, Redmi Note 7, va fi un dispozitiv smart din segmentul middle, și va primi un display IPS cu diagonala de 6,04 inch și rezoluția FullHD+. Din componente high-tech, smartphone-ul va fi dotat cu un procesor cu 8 nuclee, Qualcomm Snapdragon 710, cu frecvența 2,2GHz și procesor graphic Adreno 616. Într-un cuvânt „bestia” smart a primit cele mai hot tehnologii ale timpului, gata să facă față și celor mai dificile provocări.


Pe lângă super performanță, device-ul va fi campion și la capitolul poze de calitate, datorită camerei principale triple (16MP / 5MP / 2MP) și front camerei de 20MP / 4MP pentru selfie-uri realiste și pline de culoare. Iar pentru ca timpul petrecut cu Note 7 Pro să nu se întrerupă niciodată, producătorii și-au dotat inovația cu o baterie generoasă de 4200mAh, înzestrată cu funcția fast charging: Quick Charge 3.0.

Dintre detalii mici, dar tare utile, vom avea parte de mini Jack de 3,5mm, iar marea surpriză, care la sigur este o premieră în seria Redmi Note, este portul pentru încărcător, de tip USB Type-C, care nu îl găsim pe modelele anterioare, Redmi Note 5, 5A și nici chiar 6. Device-ul va fi disponibil în mai multe modele, pentru toate grupurile de utilizatori, cu 4GB / 6GB / 8GB RAM și respectiv 64GB / 128GB / 256GB memorie internă.


Titanul chinezesc este „împachetat” frumos într-o carcasă trainică din metal, cu design minimalist, care și de data aceasta seamănă ca două picături de apă cu legendarul iPhone X, cu excepția marginii de jos, care e un pic mai groasă. Dar ce să-i faci, dacă e frumos și trage la public, de ce să nu ne inspirăm un pic. Scanerul de amprentă au decis să îl amplaseze în spate, pentru un nivel mai înalt de comoditate. Cei care au telefon cu scaner în față, o să înțeleagă de ce. Iar în față a fost amplasat un breton drăguț, care îl face să semene și mai mult cu confratele său de la Apple.

Redmi Note 7 Pro este bogat și la numărul de module: Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5.0 LE, 4G VoLTE, A-GPS și desigur NFC care permite efectuarea plăților cu ajutorul sistemului de plată Google Pay și alte sisteme analoage. Device-ul va funcționa pe baza sistemului de operare Android 9.0 Pie, cu firmware-ul MIUI 10. La început modelele vor fi disponibile în 3 nuanțe: Black, Silver și Pink. Varianta cu 64GB și 4GB RAM va putea fi achiziționată cu 250$, iar cea de top, cu aproximativ 350$. Vânzările ar putea începe la începutul lui 2019 în China, iar în scurt timp și în celelalte regiuni ale lumii.


Chiar dacă Albert Einstein este de părerea că „a devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depășit umanitatea.”, astfel de inovații ne fac rutina zilnică mai interactivă, interesantă și ușoară. Important e să stabilim limite între lumea virtuală și cea reală, și să dăm prioritate comunicării offline cu prietenii și cei dragi.


Razer și Cherry ne pregătesc de Crăciun două tastaturi de toată frumusețea


Ultima generație de „echipamente” high-tech pentru gamerii înrăiți


Astăzi tastaturile au devenit un element de nelipsit pe fiecare device: smartphone, tabletă, laptop, computer PC, în unele, tastatura este incorporată sau redată pe un ecran touchscreen, iar când vine vorba de un computer de masă, aceasta reprezintă un periferic ce poate fi ales, schimbat și amplasat oriunde ne spune inima. Felul în care arată keyboard-urile din prezent, se datorează lui Christopher Latham Sholes, ziarist și tipograf american, care după lungi încercări și analize, abia în anul 1873, a rearanjat literele pe claviatură după modelul QWERTY, utilizat pe toate perifericele de acest tip din prezent.


Producătorii de dispozitive periferice din secolul XXI în fiecare an perfecționează la maxim inovațiile lansate, iar pe lângă aspectul funcțional, atrag atenție sporită și designului ergonomic, confortul în utilizare devenind unul din punctele forte a unei tastaturi de calitate. Tastaturile Razer pot fi clasate în topul celor mai performante periferice de pe piața mondială, apreciate de utilizatorii PC din lumea întreagă. Specificațiile forte ale claviaturilor din această categorie sunt calitatea, comoditatea în utilizare, designul minimalist combina cu mici detalii funcționale cum ar fi iluminarea de fundal sau suport pentru palme.


Zilele acestea cei de la Razer au dat mai multe detalii despre un nou kit de performanță care va fi lansat în curând pe piață, surpriză BOMBĂ mai ales pentru fanii Xbox One. Tastatura și mouse-ul Razer de fapt vor fi destinate consolei Xbox One, dar vor putea fi folosite cu ușurință și care periferice pentru PC. Tastatura va fi dotată cu comutatoare mecanice de ultimă generație și iluminare RGB Xbox Dynamic Lighting. Unica diferență față de claviaturile obișnuite este înlocuirea butonului CTRL (Control Key) cu tasta Xbox, dublând tasta analogica de pe gamepad.


Producătorii de PC games lucrează intens la crearea jocurilor în care vor putea fi exploatate la cote maxime perifericele gaming de la Razer. Unul din primele jocuri care vor suporta utilizarea mouse-ului și a claviaturii, va fi legendarul joc de acțiune, Fortnite. Printre jocurile care vor permite utilizarea perifericelor for gamers se mai numără:  Bomber Crew, Deep Rock Galactic, Strange Brigade, Warhammer: Vermintide 2, War Thunder și X-Morph Defense. Informații despre data lansării și prețul accesoriilor încă nu se cunosc, dar probabil că va fi destul de mare, luând în considerare costurile ultimelor inovații ale acestui brand.


În ajun de Crăciun, lansează pe piață o nouă tastatură mecanică, și compania germană Cherry. MX Board 1.0, acesta e numele claviaturii for gamers, va fi dotată cu bloc numeric digital și suport detașabil pentru palme. Aceasta va fi disponibilă în două modele, cu comutator Cherry MX Silent Red sau Brown. Accesoriul va avea dimensiunile: 470 x 165 x 25mm (fără suportul pentru palme) și va cântări 1,1kg. Din tehnologiile de ultimă generație, au fost incorporate Highspeed (pentru mărire vitezei de reacție a tastelor) Anti-Ghosting, N-key rollover (care recunoaște semnalele chiar și dacă apăsați mai multe taste concomitent) și iluminare de fundal. Aceasta va putea fi achiziționată cu aproximativ 90euro.



Deci, dacă încă nu ați găsit nici un cadou potrivit pentru prietenii sau rudele pasionați de jocurile video, un periferic smart cu design ergonomic și tehnologii de ultimă generație, poate fi cea mai hot surpriză pentru gamerii înrăiți. Dar nu uitați: „jocurile video sunt o modalitate de a scăpa de realitate - de aceea ai nevoie de factorul eroic.” Hideo Kojima

Cel mai subțire telefon din lume este de mărimea unui card


În timp ce unii producători jertvesc din compactitate pentru performanță, alții încă mai tind spre smartphone-uri cu dimensiuni minuscule


Lucrurile compacte au devenit o necesitate a lumii moderne, în care pe zi ce trece avem parte de tot mai puțin spațiu, în geantă, casă, troleibuz. Cu această problemă „spațială” se confruntă mai ales locuitorii Chinei, care reprezintă 18,47% din populația lumii, și anume din acest motiv cele mai ingenioase invenții ce țin de economisirea spațiului, le aduc lumii, fie producătorii chinezi sau cei japonezi, dar se dovedesc a fi utile lumii întregi.


Zilele acestea, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Japonia, NTT Docomo, va lansa un smartphone minuscul, care încape perfect într-un portofel pentru carduri (card holder), îndeplinind în același timp toate funcțiile unui telefon obișnuit. Numele device-ului este KY-O1L, iar producătorii îl clasează drept „cel mai subțire telefon din lume”, și au dovezi concrete ca să credem acest lucru. Cu un astfel de dispozitiv mobil, ai toate șansele să economisești spațiu la maxim, și să nu cauți mereu un buzunar liber, unde poți să îți pur smartphone-ul cu display uriaș.


Telefonul a fost dotat cu un ecran monocrom de 2,8 inch, ce are la bază cerneala electronică, modul LTE și baterie cu capacitatea 380 mAh, toate aranjate compact într-o carcasă cu dimensiunile 91х55х5,3 de milimetri și greutatea de doar 47 de grame. Device-ul, care seamănă mai mult cu un telefon clasic, cu display multi-touch, este lipsit de cameră și acces la magazinul de aplicații, în schimb a primit câteva aplicații utile, de primă necesitate: browser internet, calendar și calculator.


Anterior, titlul de „cel mai subțire telefon din lume” îl deținea smartphone-ul Lenovo creat în colaborare cu compania americană Motorola, Moto Z, lansat acum doi ani, care are o grosime un pic mai mare decât KY-O1L, de 5,2mm, luând în considerare și camera proeminentă. Cei de la Docomo au fost mai șmecheri, și pentru a câștiga câțiva milimetri din grosime, pur și simplu nu au văzut necesitatea amplasării unei camere.


Device-ul de gabarite mici de la Docomo este produs în colaborare cu compania Kyocera, specializată mai mult în crearea electrocasnicelor, bateriilor solare și telefoanelor cu baterie mare. Telefonul va fi scos pe piață la începutul lunii decembrie, și va putea fi achiziționat cu aproximativ 300$. Până la urmă nu doar performanța cere investiții, dar și super-compactitatea. Valorile lumii moderne se schimbă treptat, și cine știe cât de mic va fi următorul smartphone din această categorie.

„Spiritul uman trebuie să se ridice deasupra tehnologiei.” Albert Einstein

Lenovo și LG lucrează în toi la prima tabletă din lume cu display pliabil


Tableta „miraculoasă” va fi lansată în mai puțin de jumătate de an


În timp ce Samsung și alte companii cunoscute se gândesc din greu cum să creeze tehnologii deosebite prin design și specificații, și ne promit lansarea în scurt timp a tabletelor și smartphone-urilor cu display pliabil, compania chineză, prima în topul mondial al producătorilor de computere PC, Lenovo, le-a luat-o de-a binelea înainte, și conform ultimelor știri de pe ETNews, producătorii lucrează în toi la producerea primei tablete ce poate fi împăturită după propriul plac. Funny, nu?

Inovația high-tech va avea o diagonală de 13 inch, iar în formă pliată – de aproximativ 9 inch (raport 4:3) sau 8 inch (raport 16:9). Ecranul „miraculos” va fi creat de compania LG Display. Acest concept este dezvoltat și de companiile Samsung, pentru smartphone-ul de 7,3 inch, și Huawei care în colaborare cu BOE planifică să creeze un device de 8 inch cu aceleași specificații. Producătorii LG spun, că luând în considerare caracteristicile ecranelor pliabile, acestea se potrivesc mai mult pentru tablete, laptopuri, decât pentru smartphone-uri, care au display mic, și din acest motiv ar fi inutil să îl mai pliezi.


Conform zvonurilor, care circulă intensiv în mediul online, tableta Lenovo, va primi un ecran de tip OLED și urmează să fie lansată în a doua jumătate a anului 2019. Mai multe detalii despre caracteristicile tehnice ale device-ului smart încă nu se cunosc. Aceasta va putea fi ușor transportată, oriunde doriți, pe post de smartphone, oferindu-vă în același timp un display mare, de toată frumusețea, pentru experiențe vizuale unice.

Ca să vă dați seama cât de minunată va fi invenția inedită, imaginați-vă un iPad Pro cu display de 13 inch, care poate fi împăturit după cum îți vrea inima, ori de câte ori ai nevoie să îl pui în geantă sau buzunar. LG Display își propune să ocupe poziția dominantă pe piața ecranelor pliabile, bazându-se în special pe tablete, decât pe smartphone-uri, chiar dacă ceva timp în urmă, se zvonea despre apariția unui smartphone LG cu astfel de ecran „elastic”.  


În prezent, se observă tot mai mult tendința de a crea device-uri cu ecrane deosebite prin formă și specificații, iar display-urile pliabile devin tot mai populare în lumea modernă. Tableta „mlădioasă” de la Lenovo va fi lansată inițial în China, după care, și în celelalte regiuni ale lumii. Cu toate acestea, prețul unui astfel de dispozitiv rămâne o enigmă. Se cunoaște că mult așteptatele smartphone-uri Samsung, dotate cu această tehnologie, vor putea fi cumpărate cu 1500-2000$. Cam mult, dar pentru așa plăcere, merită!

Până vom putea profita de astfel de tehnologii, mai avem de așteptat și de exploatat la maxim ultimele inovații din acest an. Iar ca să nu pierdeți timpul în zadar, acum e momentul potrivit să prindeți reducerile „îmbelșugate” din magazine, cu ocazia Black Friday – marele eveniment al prețurilor mici, care a început glorios chiar astăzi. Let's START!

„Tehnologia produce încuietori, creativitatea imaginează chei.” Octav Bibere

Soarta consolei PS4 se apropie de sfârșit! Află când va fi lansat PlayStation 5


Lansarea noului Playstation 5 tot mai aproape


„Ciclul de viață a consolei PlayStation 4 se apropie de sfârșit!” – cu această afirmație revoluționară a încheiat ultima conferință de presă, John Coder, președintele departamentului Sony Interactive Entertainment. Fanii înrăiți ai generației a patra de console Sony, care încă nu au profitat la maxim de „super puterile ei” la sigur au rămas cu gura căscată, dar în același timp această veste „tragică” aduce după sine și lansarea mult râvnitului PlayStation 5, care se așteaptă a fi una din cele mai performante console din istoria tehnicii for gamers.

După lansarea consolei PlayStation 4 Pro, în lumea jocurilor video nu se aștepta o altă revoluție, și totul ar fi fost de partea celor de la Sony, dacă Microsoft nu s-ar fi apucat de perfecționarea consolelor Xbox, în cadrul proiectului „Scorpio”. Ultimele zvonuri despre caracteristicile tehnice ale viitoarelor Xbox Project Scorpio și pre-review-urile le-au cam dat planurile peste cap producătorilor japonezi, iar consolele PS4 „îmbătrânesc” cu viteza luminii. Bulversați dar plini de speranță, fanii consolelor Sony așteaptă cu sufletul la gură marea lansare a generației PS5, care se pare că e tot mai aproape.


Prima afirmație despre lansarea în timpul apropiat a generației 5 de console japoneze, a făcut-o analistul Macquarie Capital Securities Damian Thong, care a ghicit din prima data lansării pe piață a lui PS4 Slim (de gabarite mai mici) și Pro (orientat spre redarea content-ului în 4K și realitate virtuală îmbunătățită), dovezi puternice ca să-l credem și de data aceasta. Acesta, a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru The Wall Street Journal, că „PlayStation 5 este cel mai important proiect al corporației japoneze, fără de care Sony nu ar face față condițiilor drastice de concurență cu Microsoft și producătorii de jocuri video.”

Detalii despre apariția în mai puțin de 18 luni a lui PS5 aflăm și din afirmațiile analistului Hideki Yasuda, angajat al companiei japoneze Ace Economic Research Institute, care spune că „Sony va lansa o nouă generație de console la sfârșitul anului 2019”, bazându-se pe poziția financiară a companiei pe piață. Principala piedică care ar putea să stopeze pe ceva timp lansarea PS5 este deficitul de condensatoare ceramice monolitice, cunoscute ca MLCC, utilizate tot mai des în producerea smartphone-urilor.


Încă o dovadă, care ne apropie tot mai mult de ziua mare când vom „gusta” din performanța generației a cincea de console, sunt zvonurile că producătorii de jocuri deja lucrează la content-uri pentru PS5. În lista de proiecte a producătorilor Call of Duty (2019) se indică faptul că „proiectul va fi creat pentru generația următoare de console”. Deci, probabilitatea că în 2019 vom avea parte de console noi de la Sony și Microsoft, e tot mai mare.

PlayStation 5 va primi cele mai noi tehnologii ale timpului, despre asta ne vorbesc parteneriatele stabile cu producătorii de componente high-tech. Acesta va fi dotat cu un procesor special Zen și placă video de ultimă generație de la AMD. Scopul principal al producătorilor japonezi este îmbunătățească interacțiunea cu ochelarii VR și ecranele 4K pentru a reda o imagine perfectă din toate unghiurile. Încă o veste bună va fi un nou tip de controller Dualshock 5, varianta îmbunătățită a lui DS4.


În concluzie, zvonuri avem cu carul, iar dacă cei de la Sony chiar dacă încă nu aveau de gând să lanseze generația a cincea de PS, după atâta vorbă, deja vor fi nevoiți să o facă. Între timp, mai aveți ceva răgaz să exploatați la maxim de productivitatea consolelor PlayStation 4 și Xbox One.

„Cred că jocurile video sunt o nouă formă de artă...” Ray Muzyka

Xiaomi bate recordurile la inovații. Mi Band 4 – aproape gata de lansare


Xiaomi Mi Band 4 va primi cinci specificații de top noi 


De la începutul anului 2018, producătorii chinezi Xiaomi au scos la lumină tot felul de gadgeturi și device-uri smart care pe zi ce trece le devin tot mai dragi utilizatorilor din lumea întreagă. Nu trece o zi fără ca gigantul din Beijing să nu își completeze colecția cu inovații tech, care au ce spune prin performanță și inteligență. Pe fundalul acestui succes fără precedent, o nouă generație de brățări fitness, Mi Band 4, își face loc să cucerească utilizatorii cu tehnologii nemaiauzite până cum, una din care este modulul GPS, care ne arată locația fără utilizarea unui smartphone.


După cum ne-au mărturisit producătorii, brățara fitness, Xiaomi Mi Band 4 a fost îmbunătățită ținând cont de feedback-ul utilizatorilor și va primi 5 specificații inedite, care le-au lipsit tuturor pe generația anterioară, Mi Band 3. Primul „deliciu” smart va fi ecranul touchscreen AMOLED care ne va bucura cu o paletă bogată de culori și luminozitate, pentru o utilizare comodă atât noaptea cât și ziua, sub razele arzătoare ale soarelui. S-a ținut cont și de aspectul estetic dar și protectiv, iar plasticul de pe ecran, a fost înlocuit cu un strat de sticlă rezistentă. Această schimbare va schimba considerabil designul brățării pentru sport, care va deveni mult mai elegantă.

Comoditatea în exploatare a fost dintotdeauna unul din pilonii de bază a device-urilor Xiaomi, iar fiecare nouă generație devine tot mai avansată din toate punctele. Dacă până acum, pentru a încărca device-ul, era necesar să îi scoți curelușa, acum va trebuie doar să îl scoateți de pe mână și să îl conectați la un încărcător magnetic special. Modulul NFC va suporta în cele din urmă, sistemul de plată Google Pay, datorită căruia va fi posibilă achitarea cumpărăturilor în magazine, și în unele regiuni, chiar achitarea taxei pentru călătorii în transportul public.


După cum se zvonește, gadgetul smart Mi Band 4 va fi scos în vânzare pe teritoriul Chinei, în mai puțin de jumătate de an. Varianta premium, cu chip GPS de ultimă generație, care va permite urmărirea pe hartă a locației, fără conectarea la un device adăugător, fie smartphone Xiaomi sau oricare alt model, va apărea pe piață mai târziu decât modelele standard, aproximativ pe la mijlocul verii 2019, dar la sigur le va fi pe plac tuturor utilizatorilor.

În lumea online s-au strecura și câteva zvonuri despre prețul viitoarei generații de gadgets de la Xiaomi. Modelul standard va putea fi achiziționat cu aproximativ 37$, iar cel premium, cu tracker GPS, va ajunge până la 45$, un preț destul de OK pentru posibilitățile pe care le oferă, comparativ cu device-uri din aceeași categorie, de la alți producători, precum Samsung sau Fitbit.


Deci, până la lansarea noii generații de brățări Mi Band, ne-a mai rămas ceva timp să mai profităm de calitățile legendarului Mi Band 3, care s-a dovedit a fi destul de productiv și îndrăgit în rândul utilizatorilor. Iar dacă încă nu ați simțit pe propria piele cum e să ai mereu cu tine un astfel de device smart, acum, în ajun de Black Friday, e momentul oportun să puneți ochiul pe o brățară smart, un smartwatch sau oricare alt device, care va putea fi achiziționat cu o reducere „consistentă”. Good Luck!

„Noua tehnologie informațională, Internetul și e-mailul au eliminat practic costurile fizice ale comunicării.” Peter Drucker