Nu mai e mult până vom putea urmări holograme fără necesitatea utilizării ochelarilor 3D
În secolul XXI, când evoluția tehnologică a atins culmile maxime, proiecția
holografică, inventată de Dennis Gabor, acum 47 de ani, pare încă o inovația
din altă lume, pe care nu am apucat să o experimentăm din plin. După ce au
lansat prima generație de televizoare 3D, care spre mirarea tuturor a fost întâmpinată de utilizatori fără prea
mult entuziasm, din cauza că magia imaginii tridimensionale putea fi atinsă
doar cu ajutorul ochelarilor incomozi, cei de la Samsung au decis să sară cu
câteva trepte mai sus, inventând display-uri capabile să proiecteze holograme
tridimensionale. Prea complicat? Îți explic în continuare ce planuri bestiale
au producătorii coreeni.
Conform ultimelor informații de pe site-ul organizației World Intellectual
Property Organization (WIPO) și United States Patent and Trademark Office
(USPTO), pe display-ul patentat de gigantul coreean va fi utilizat un modulator
spațial de lumină de ultimă generație, care va rezolva problema unghiurilor de
vizualizare înguste și rezoluției joase a tehnologiilor holografice inventate
până acum, cum ar fi imaginea laser gravată pe cardurile Visa, sau display-ul consolei portabile Nintendo 3DS.
Samsung are ani buni în spate de când lucrează la această tehnologie,
căutând soluții eficiente pentru a depăși barierele avansării în domeniul
proiecțiilor holografice, care se pare că cam s-a oprit în loc, iar rezultatul
se promite a fi unul de-a dreptul fantastic. În descrierea inovației se mai
menționează și despre utilizarea unor serii de micro lentile, amplasate pe o
suprafață netedă, datorită cărora va fi posibilă focalizarea razelor de lumină
redate de display, ca în cele din urmă, în aer, să poată fi proiectată imaginea
tridimensională.
Ideea redării tridimensionale a conținuturilor grafice este cercetată și de
alți giganți mondiali, precum Apple, în cadrul proiectului i3D. Producătorii
din Cupertino au încercat să demonstreze aplicarea acestei tehnologii pe unul
din iPad-urile Apple, dar de
data aceasta cu ajutorul unor mișcări specifice a dispozitivului, dar și a
persoanei care urmărește imaginea. Mai multe detalii despre proiectul american
i3D nu se cunosc.
În cererea depusă pentru obținerea patentului, producătorii coreeni au
descris dezavantajele tehnologii 3D și metodei de parallax binocular din
prezent, problemele în utilizare dar și soluțiile de îmbunătățire a acesteia.
Principala problemă menționată este disconfortul apărut în exploatarea ochelarilor
3D, dar și oboseala survenită în timpul perceperii acesteia de către creier. De
asemenea, sunt enumerate toate detaliile, componentele necesare pentru
proiectarea hologramelor pe ecranele televizoarelor care vor suporta această
tehnologie. Încă o veste revoluționară, este că televizoarele Samsung ar
putea fi dotate cu un bloc special, care va urmări privirea utilizatorilor și
poziția, mărimea pupilei.
Cererea a fost depusă în ianuarie 2018, dar a fost acceptată și publicată
abia acum. Din practică, s-a dovedit că nu toate proiectele patentate sunt
realizate cu succes până la urmă, uneori din lipsa de finanțe, alteori din
cauza unor eșecuri. Să sperăm că proiectul revoluționar al celor de la Samsung
va fi dus cu bine până la capăt, iar televizoarele holografice vor deveni la
fel de celebre în rândul utilizatorilor ca cele 4K UHD TV sau Smart TV.
„Dacă cooperarea este sângele
vieții, științei și tehnologiei, ea este în mod similar vitală pentru
societate, în ansamblu.” Arthur Holly Compton
0 Comments:
Trimiteți un comentariu