Dacă până acum, curățenia generală în casă era un proces
la ordinea săptămânii. În carantină toți s-au apucat de curățenie, nu doar o dată
în săptămână, dar și în fiecare zi! Mai ales că-i primăvara, vine Paștele! Totul
are nevoie de un restart, atât fizic, cât și moral. Nu e un secret că procesul
curățeniei este pe alocuri îndelungat și plictisitor. La care, când te
gândești, cam te ia frica. Totuși, rezultatul final e „casa lună”, iar
gospodarii și gospodinele mândri de ceea ce le-a reușit.
Păi iată, cei de la LG
au decis să ne demonstreze că e real să transformi curățenia într-un „joc” pe
cât de interactiv, pe atât de ușor de realizat! Secretul stă în tehnica pe care
o ai la îndemână. Aspirator, mașină de spălat rufe simple sau cu uscător – toate ne ajută să aducem în
ordine lucrurile din casă, economisind considerabil timpul, dar și efortul
depus. În continuare, îți vom prezenta 5 produse LG care-ți pot deveni
„prieteni” devotați la curățenie, oferindu-ți cel mai înalt nivel de confort,
dar și ușurință în utilizare.
Robotul aspirator LG Hom-Bot – curăță eficient fiecare
colțișor din casă
Aspiratoarele robot au devenit un trend în locuințele moderne.
Avantajul principal pe care ni-l aduc este că pot să ne curețe casa, fără ca
noi să-i supraveghem. Mai nou, unele modele poți să le conectezi direct de pe
smartphone, ca să facă curățenie chiar și atunci când nu ești acasă. Robotul de
la LG – HOM-BOT Square are grijă să curețe lună fiecare colțișor din casa ta,
datorită diametrului de doar 34cm, înălțimea de 8,9cm și periuțe retractabile
pentru praf, ca să sclipească totul în jur.
Datorită senzorilor smart cu care este dotat,
robotul-aspirator detectează toate lucrurile din jur, evitând astfel lovirea
acestora. În plus, senzorul cu ultrasunet oferă și o vizibilitate mai largă dar
și recunoașterea obiectelor mai firave din jur, fie din sticlă sau alte materiale.
Robotul a fost înzestrat și cu un sistem de camera Dual Eye 2.0: cea de sus,
II-SLAM pentru localizare, urmărirea traseului și formarea unui traseu nou, chiar
și în condiții de luminozitate scăzută. Încă un senzor smart, permite
detectarea scărilor, evitând astfel căderea aspiratorului de la înălțime.
Pentru maximum performanță, aspiratorul a primit și un
motor Inverter de ultimă generație, capabil să ofere o curățire de calitate,
dar și un nivel de zgomot redus. Toate electrocasnicele LG cu astfel de motoare
primesc garanția calității de cel puțin 10 ani, direct de la producător.
LG Twin Wash – mașină de spălat cu două cove pentru
încărcări simultane
Cea mai utilă invenție pentru femeie, este anume
mașina de spălat rufe automată. Dar, evoluția tehnologică nu s-a oprit doar la ceea
ce cunoaștem până acum. LG a lansat un nou concept de mașină pentru rufe, de
data aceasta cu două cove, ce pot fi încărcate și lucre simultan. LG Twin Wash
poate spălat dintr-o dată până la 20,5kg de haine, dintre care, 17kg în cova
standard. Cova de jos este ceva mai modestă și se potrivește pentru hainele
delicate, până la 3,5kg.
LG Twin Wash ne aduce și mai multe program de spălare,
14 regimuri pentru cova principal și 6 pentru cea suplimentară. În plus,
fiecare covă este dotată și cu funcția de auto-curățare. Din componente smart,
mai putem enumera motorul Inverter, funcții precum: Turbo Wash, Smart Thinq
etc. Iar la toate acestea se adaugă și un consum redus de energie, dar și timp.
Dulapul cu aburi LG Styler – pentru haine impecabile
Cu siguranță ai auzit despre uscătoare de rufe –
dispozitivul care ne permite să ne îngrijim hainele și să le uscăm rapid și
eficient după fiecare spălare. LG a decis să treacă la un alt nivel al
performanței, combinând tehnologia de uscare cu aburi de la mașinile de spălat
cu uscător și tehnologia de reglare a fluxului de temperatură de la frigidere.
Astfel a luat viață electrocasnicul hybrid – LG Styler, care are grijă de
hainele tale cu ajutorul funcției TrueSteam. Aceasta oferă maximum prospețime,
ne scapă de mirosurile neplăcute și dezinfectează hainele, eliminând până la
99% de alergeni și bacterii.
În rezultat, hainele devin proaspete și curate, fără
necesitatea de a le călca. În plus, LG Styler a primit și o funcție separată
pentru călcarea pantalonilor clasici, cu dungă perfectă pe mijloc. Prospețime,
uscare, regim delicat de dezinfectare – sunt doar câteva din funcțiile pe care
ni le aduce dulapul cu aburi de la LG. Acum, îngrijirea hainelor va deveni o
adevărată plăcere.
Purificator de aer cu funcție de umidificare LG MiniON
Iar când totul e curat în casă, nu ne rămâne decât să
asigurăm o temperatură și umiditate optimă a aerului. Cum anume? Cu ajutorul purificatorului
de aer LG MiniON. Acesta se potrivește perfect pentru dormitoare și camera
copiilor. Aparatul a primit o carcasă trainică, nivel redus de zgomot în timpul
funcționării, dar și regim suplimentar de umidificare și ionizare a aerului. În
plus, iluminarea LED poate servi și drept lampă de veghe pe timp de noapte. Un
alt model de purificator de aer de la LG este Dual Inverter. Acesta ne ajută la
curățarea, hidratarea, sterilizarea și ionizarea aerului, pentru a crea o
atmosferă cât mai plăcută și relaxantă în casă.
Televizor LG OLED – ca să-ți țină de urât cât faci curățenie
Și ce fel de curățenie fără muzică sau filmul preferat
pe fundal? Nu e un secret că producătorii LG sunt la fel de talentați și în producerea
televizoarelor. Un exemplu destoinic este și cel mai nou televizor smart – LG OLED
TV AI Thinq. Acesta a primit o listă întreagă de funcții care îl fac special în
rândul concurenților, dar și ne oferă experiențe unice de vizionare. Prima din
ele este funcția de redare a nuanței Black. Culoarea neagră din conținuturile
redate este profundă și realista, pentru o teleportare totală. Acest lucru se
datorează display-ului îmbunătățit, acum cu o diagonală și mai mare.
O altă funcție utilă, ce ține de sunet se datorează
sistemelor Dolby Vision și Dolby Atmos. La ele se adaugă și rata de refresh a
ecranului, un detaliu apreciat mai ales de gameri. Tot pentru gameri și cei
pasionați de lumea virtuală este funcția ce permite vizionarea conținuturilor
video și foto la 360 de grade. Unghiurile de vizualizare pot fi mutate cu
ajutorul LG Magic Remote, cu care putem tasta și text. Și desigur, tehnologia
indispensabilă pe un televizor modern – sistemul webOS, care ne deschide o
listă întreagă de posibilități Smart. Într-un cuvânt, un televizor „magic”
priceput la toate.
Echipat cu toate electrocasnicele LG poți să te
consideri un adevărat norocos. Iar curățenia va deveni o activitate plăcută și
interactivă pentru toată familia!
0 Comments:
Trimiteți un comentariu