Mi Mix Alpha – flagship-ul tot din ecran, ce îl întrece la preț și pe Apple


Pe 24 septembrie, la o conferință de presă grandioasă din Beijing, a fost scos la lumină un adevărat rege printre smartphone-uri. De ce? Pentru că aduce un concept total nou pentru smartphone-urile din prezent. Are un display ce se întinde pe 180,6% din suprafața totală, cu excepția unei benzi unde sunt amplasate camerele și o cameră principală de tocmai 108MP. Creatorii acestui „miracol” de telefon nu sunt alții decât inginerii brandului chinezesc Xiaomi, care au reușit să facă furori în rândul principalilor săi rivali – Apple și Samsung. Ce altă „magie” ne aduce Mi Mix Alpha și cât costă acest smartphone revoluționar, îți dezvăluim în continuare.

Primul smartphone cu ecran la 360 de grade


Și să începem cu povestea acestui display de-a dreptul magic! Cum a fost posibil să iei un ecran din sticlă și să-l îndoi, în tot sensul cuvântului, în jurul carcasei unui smartphone? Păi uite că nici cei de la Xiaomi nu au știut din prima cum se face asta. Și a fost nevoie de 2 ani de experimente și peste 1000 de specialiști entuziasmați ca să ia viață Mi Mix Alpha. CEO Xiaomi, Lei Jun își califică creația drept un „smartphone al viitorului”, iar specificațiile cu care a fost dotat, pe lângă ecranul deosebit, sunt un exemplu demn al acestui fapt.


Un alt detaliu care îți sare în ochi este că nu avem niciun buton fizic, toate au fost ascunse sub display, la fel ca și sistemul audio, care redă sunetul direct prin ecran, cu ajutorul vibrațiilor. Pe margini, avem barele de notificări, dar și un buton senzor Home, cu care poți naviga ușor prin restul aplicațiilor. Nu avem cameră frontală, dar nici nu este nevoie. Întrucât, trebuie doar să întorci smartphone-ul la 180 de grade și ai la dispoziție tocmai trei module, ca să-ți faci selfie-uri bestiale.


Camera „extraterestră” este un subiect aparte – fiind dotată cu cel mai mare și performant modul foto întâlnit până acum! 108MP, Carl, îți dai seama? Dar nici asta nu a fost deajuns, ca să nu rămână în urmă tendințelor, producătorii au mai adăugat două module, la modă acum pe smartphone-uri: ultrawide – 20MP și telephoto – 12MP. Și aici o veste care o să te pună pe gânduri. Modulul legendar a fost produs de însăși gigantul coreean Samsung, care l-a numit creativ – ISOCELL. Care e strategia celor de la Samsung, nu știm! Cert e una! La cameră și ecrane ei sunt campioni. Din specificațiile legendare ale lui Mi Mix Alpha, mai putem menționa:
  • Display Flexible SuperAMOLED de 7.92”;
  • Procesor Snapdragon 855 Plus – cel mai rapid și puternic procesor din prezent;
  • Conexiune 5G, cu o viteză de 10 ori mai mare decât tradiționalul 4G;
  • Baterie cu capacitatea de 4050mAh;
  • 12GB RAM;
  • Memorie internă UFS 3.0 cu capacitatea – 512GB;
  • Fast charging (40W);
  • Carcasă din titan și ceramică (pentru banda unde sunt amplasate camerele).


La cât de exorbitant arată, era și de așteptat să aibă un preț gigant! Chiar dacă ne-am deprins că Xiaomi este mai mărinimos la prețurile pentru tehnica sa. Mi Mix Alpha este o excepție și la acest capitol, pentru că l-a întrecut la cost și pe cel mai scump smartphone Samsung – Galaxy Fold. Astfel, acesta va fi produs în număr mic, doar începând cu luna decembrie, iar cei care își vor dori un astfel de device, vor trebui să scoată din buzunar puțin peste 2700$. Mult? Puțin? Rămâne să vedem! Și să sperăm că acest concept smartphone nu va repeta soarta altor rivali de-ai săi, care nu au mai ajuns să fie scoși în vânzare.

Iar ca să nu încheiem pe un ton pesimist, nu ne rămâne decât să le urmăm îndemnul celor de la Xiaomi: „Explore a Future Without Limits!” J

0 Comments:

Trimiteți un comentariu