Încă un „cadou” performant de la producătorii chinezi
La câteva
luni de la lansarea legendarului smartphone de buget cu specificații high-end, Pocophone F1, compania chineză Xiaomi scoate pe piață un alt device „bugetar” cu
tocmai 4 camere: mult așteptatul Redmi Note 6 Pro, disponibil în 4 nuanțe stilate: Black, Blue, Rose Gold și Red.
Prima lansare a avut loc astăzi, în Tailanda, într-o atmosferă liniștită și fără
prea multă zarvă, calitate specifică producătorilor Xioami care „tac și fac”. Inovația
a fost înzestrată cu un display generos, de tip IPS LCD, cu diagonala de 6,26 inch și
rezoluția Full HD+, pentru un afișaj irezistibil de plăcut, detaliat… și mega colorat.
De două ori mai multe camere, pentru performanță dublă
Dacă să
analizăm designul, o să simțim și aici „aromă” de iPhone X,
dar ce să-i faci, dacă-i frumos e frumos! Carcasa colorată a fost creată din
aluminiu trainic, care se contopește perfect cu marginile rotunjite ale
display-ului. Pentru că o cameră duală au deja aproape toate smartphone-urile
de top, producătorii Xiaomi au decis să ne uimească la pătrat, dotându-și
„nou-născutul” cu tocmai două camere duale – camera principală de 12MP / 5MP și
cea frontală de 20MP / 2MP. Iaca asta inovație DA! Acum avem de 2 ori mai multe obiective pentru a capta cele mai frumoase momente ale vieții.
Productivitate maximă, consum minim
Încă o
caracteristică high-end, a device-ului din generația a șasea, este procesorul Qualcomm
Snapdragon 636, la fel ca și pe modelul din generația trecută Redmi Note 5. În tandem cu cei 4GB memorie operativă (RAM) și 64GB memorie
internă pentru stocarea datelor, Note 6 Pro dă dovadă de productivitate maximă,
pentru experiențe gaming de vis. Și pentru că a crescut performanța,
producătorii chinezi au avut grijă și de îmbunătățirea bateriei Li-Po, cu
capacitatea de 4000mAh. Pe lângă faptul
că avem parte de o autonomie mai îndelungată, și tehnologiile inovative consumă
mai puțină energie.
Dispozitivul
are la baza sistemul de operare Android 8.1 Oreo, cu firmware-ul MIUI 9. În Tailanda
acesta va putea fi cumpărat cu un preț foarte accesibil – 216$. În celelalte
regiuni lansările sunt planificate la începutul lunii octombrie, iar prețurile
nu se vor diferenția prea mult. Într-un cuvânt Xiaomi are grijă de toate
clasele de utilizatori, creând dispozitive disponibile pentru fiecare, iar
Redmi Note 6 Pro este încă un exemplu că performanța poate fi accesibilă la
cost.
Pentru a nu
pierde cele mai noi știri din lumea tehnologiilor multimedia, urmăriți
postările săptămânale de pe blogul nostru. Suntem pasionați de tehnică, și nu
ezităm să destăinuim informațiile acumulate, anume cu voi!
„Tehnologia are forța de a schimba lumea!” Daniel Burrus
0 Comments:
Trimiteți un comentariu